Monștrilor de la conducerea României

Parcă s-ar fi șters singur primul text, unde am fost atât de sinceră. Păcat. Erau niște scuze care meritau să fie cunoscute. Într-adevăr, din 2010 am considerat că era același lucru , schimbarea voinței testamentare înspre Statele Unite ale Americii ori înspre Vatra strămoșească unde a fost atât de urât și disprețuit că și-ar fi pus desigur capăt zilelor de ar fi rămas. Este batjocura și disprețul membrilor poporului român, atât de puternic și semeț contra ființei omenești. Batjocura și disprețul reprezentaților lor oficiali, toți politicienii fără deosebire este atât de.. oficială și fără răspuns posibil. Este dureros mereu, să ne amintim de cenzura cuvântului cinstit, nu al insultelor nici chiar dojanei, doar a mirării de a fi lovit fără motiv și mereu oficial. De fiecare dată, politicienii sunt demn reprezentați de aleșii lor: poporului român inse cuvine lauda de a înainta cu forță într-o voință unică și răutăcioasă mereu, sub toate aspectele și sub toate aspectele. Voința lor distrugătoare și unită este mereu exemplu lor înșiși. Lipsa de libertate și de opinie este condiție absolută pentru apartenența la mașina de război românească: puterea de a batjocori la nesfârșit adevărul aparține românului acceptat de restul. Respectul față de orice lucru rău este mândrie românească încă. Nu puteau șterge decât primul text- și era blând lor, iertarea și singura înțelegere pe care le-o puteam arăta. Păcat că nu se înțelege bine: de poporul român încearcă să scape fiecare om. Constantin Brâncuși,la timpul lor fiecare membru al Diasporei române știa că nu încuviințau îndreptarea oficială înspre batjocură și minciună. Pentru a fi om, nu ești român. Însă pentru a fi om după moarte, unde să te poți ascunde? Unde să te ascunzi de ei?" 

Înaintez această cerere și vă rog să acceptați lui Constantin Brâncuși dreptul de a continua să se afle în siguranță departe de nesiguranța și nedreptatea poporului român. O icoană a Diasporei, acesta este cu siguranță chinuit de dreptul lui la cuvânt, de drepturi inexistente românului, de îngrozitoarea nedreptate de a fi fost viu aici.

 Vă rog să acceptați dreptul lui de a primi azil în Statele Unite ale Americii.

Poate învie în pământ sfânt, liber adică. Faptul de a avea cuvânt este important omului, niciodată încă statului român.

Este atât de nefericit acolo- unde este. Atât de chinuit de duhul răutăcios al poporului român. Cel popor care nu are decât o voință, rea și urâcioasă oricui, reprezentant de oameni politici răutăcioși și mincinoși, toți desigur acceptați și oficiali. Este puțin să vă spun că se chinuie cu duhul. Este de ajuns să vă spun că numele Constantin Brâncuși este un cadou oamenilor, nu românilor a căror voie și voință răutăcioasă este lege aici.

Este timpul să vă eliberați măcar o victimă moartă. După atâta timp, sufletul său se însetează după o fărâmă de respect, de considerație, de libertate a cuvântului. Să fie liber să respire măcar Constantin Brâncuși. Să fie demn de a fi recunoscut. Deși vă cred capabili de orice insultă adusă unui om de treabă, totuși pentru el, eliberarea v-ar fi pildă. Și cât mai repede că sunt destul de sigură că este și singurul care va fi acceptat să plece."

Măcar prin el, prin Constantin Brâncuși să fie păstrat oarecum, măcar în spirit, dreptul la azil. Dreptul de a profesa liber și în libertate. Doamne, de ne-ai fi cuvânt. 

Pentru că dânsul, acest om, acest sculptor nu a mai avut cuvânt după moarte. Dovedindu- se reprezentaților oficiali ai României că nu a avut deci nici înainte. 

Acum suntem iar răi noi, după atâția ani de zile , noi cei ce nu plecăm capul jugului celui rău. Cei ce au idealuri sunt reprezentați de hoți și neajunsuri materiale. Însă nu. Diaspora reprezenta România - ea. Dreptul de a fi om, nu român doar. Adică monstru schingiuit sălbatic prin mijloace neînțelegătoare. Nu. Nu. Diaspora era floarea societății românești. Dreptul de a se împodobi de drepturile rezervate omului bun la inimă. Pe undeva, dreptul de a gândi și de a crea, inexistent și nepermisibil de obicei românului cinstit, trimis de șefi să ucidă și să rupă la picioare la nesfârșit. Dreptul la libertate fiind dreptul de a alege pacea și binele, dragi sufletului de om, nu românului. De aceea, v-aș ruga cu cele mai mici cuvinte impersonale să trimiteți acest stârv, acest nume unde ar fi fost liniștit. Și nu umilit. De ei, cei puternici, deloc drepți - doar atât de mult oficiali.