Un val de nostalgie și o adresă valabilă încă.

Nu este mult 

un asfințit de soare. În România înseamnă că Ștefan cel Mare nu este de multă vreme decât o piesă de teatru. Nici măcar el nu merită să fie menționat altfel. 

În privința onorabilei instituții publice responsabilă de amendarea greșelilor și îndreptarea celor necăjiți, obidiți, obosiți și după obicei responsabili, iată 

pedeapsa și aplicarea ei ne vin de la aceeași adresă publică care altădată aparținea Elenei Ceaușescu : ilcr.ro. Institutul Român la Cercetare. Nu funcționează încă.

Cu acest nume, iată gluma semnificativă răbdării sfinților: cine le va permite lor, lor înșiși a deveni Profesori de Limba Română? Celor care Te-au iubit întotdeauna, Românie amară, deloc bună și cumva sarcastic, doar nesigură. Însă Țara și nu regimul comunist ceaușescu. Ei vor doar să aplice regulile jocului vechi, dar bune. Să lase o moștenire plăcută sensului român, de notorietate publică și cu siguranță ne important foarte. De ce nu li se permite celor care își iubesc Țara să își ispășească păcatele?! Ca și cei dinainte, doar Eminescu fiind Rectorul unui sat. 

Însă cui i - am putea cere?!